Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

PNL l-a recrutat pe unul din vechii grei ai PDL-ului. Liviu Negoiță, semne de revenire în politica mare

PNL Sector 2 l-a înscăunat pe fostul lider PDL și primar al Sectorului 3 Liviu Negoiță la fruntea Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali Filiala Sector 2. Anterior, acesta a fost membru PMP și a candidat la alegerile din 2020.

Filiala liberalilor de la Sectorul 2 a anunțat că Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Filiala Sector 2 (COAL) și-a ales noul Birou Politic, care va fi condus de către Liviu Negoiță, fostul primar al Sectorului 3 din Capitală.

Licențiat în Drept, Liviu Negoiță este fost avocat în Baroul București și fost om de bază în PDL. Acesta își începe cariera politică încă din 1996, când este ales deputat pe listele Partidului Național Liberal - Convenția Democrată. Un an mai târziu acesta schimbă tabăra și se înscrie în Partidul Democrat (PD), însă în timpul mandatului nu se remarcă prin activitate, având doar trei luări de cuvânt și nouă inițiative legislative în patru ani. Cu toate astea, partidul îl susține pentru un nou mandat, iar Negoiță ajunge iar deputat în 2000. Al doilea mandat nu-l duce până la capăt, iar pe 28 iunie 2004 demisionează pentru a ajunge primar al Sectorului 3 din Capitală.

Negoiță candidează din nou în 2008 și obține un procent record în primul tur - 79,05%. Apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, acesta este desemnat premier în 2009, însă pentru că nu reușește să formeze o majoritate în Parlament, își depune mandatul și revine la primărie. La alegerile din 2012, acesta pierde primăria în favoarea unui alt Negoiță, Robert Negoiță, candidatul propus de către USL care este și în prezent edil al sectorului.

După ce a pierdut primăria de la Sectorul 3, cariera politică a lui Liviu Negoiță începe să se ofilească. În 2020 acesta a încercat să revină în politică după ce s-a înscris în PMP și a candidat din partea partidului pentru un loc de deputat.

"Eu cred că, aşa cum se poate observa pe scena politică, atât politica pe care o face PNL, cât şi PSD, dar şi USR, care este un implant nereuşit în politica românească, numai uitându-se românii la o astfel de variantă îşi dau seama că au nevoie de PMP. De aceea sunt aici, sper să-mi aduc contribuţia ca noi să obţinem un procent important şi să facem legi necesare pentru bucureşteni, dacă ar fi să mă refer la faptul că se moare în Bucureşti, dincolo de pandemie, de poluare. Ori nu se poate ca Parlamentul să rămână impasibil la o astfel de situaţie: Bucureştiul aproape cea mai poluată capitală din UE. De asta sunt eu aici", afirma Negoiță în perioada respectivă.

Deși avea un loc fruntaț pe listele partidului, Negoiță nu a prins al treilea mandat de parlamentar întrucât PMP nu a reușit să strângă procentul minim de 5% pentru a intra în Parlament. Conform unei declarații de avere depuse în 2020 în calitate de candidat, Negoiță deține două terenuri intravilane în Balotești, o casă de vacanță în Suceava, o casă de vacanță în Balotești și un apartament în București. Totodată mai are bijuterii de 20.000 de euro și obiecte de artă de 10.000 de euro.

În 2016, DNA începea urmărirea penală față de Liviu Negoiță într-un dosar care viza construirea ilegală a unui imobil într-o zonă istorică protejată din Capitală. Denunțătorul dosarului a fost actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan.