Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Gică Hagi a pierdut doi fotbaliști importanți pentru campionat

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat că meciul de luni cu FC Botoşani este unul dificil din toate punctele de vedere, cu o formaţie care este în formă şi care joacă foarte bine pe propriul teren.

Hagi a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că doreşte ca echipa sa să facă un meci complet pentru a câştiga partida.

“E o deplasare grea şi lungă, cu o echipă care e în formă, care joacă foarte bine acasă, ştie să presioneze, ştie să împingă lucrurile pentru a încerca să câştige. Din toate punctele de vedere ne aşteaptă un meci dificil. Suntem pregătiţi. (…) Suntem încrezători, ştim că e greu, dar mergem să ne jucăm şansa noastră, să încercăm să luăm puncte, să ne întoarcem la Constanţa cu ceva. Încercăm să facem un meci complet pentru a putea să-l câştigăm”, a afirmat Hagi.

El a precizat că nu va putea conta în acest meci pe Grameni şi Benzar.

Hagi a afirmat că Alibec este în cantonament şi uşor, uşor îşi va face apariţia în primul 11 al constănţenilor.

“Denis e în cantonament. Uşor, uşor, nu vă grăbiţi că o să apară, de asta l-am adus să ne îndeplinim obiectivul”, a adăugat Hagi.

Întrebat dacă este mulţumit acest început de campionat, Hagi a răspuns: “Da. Mai puţin că la ultimul meci nu am marcat. Trebuia să marcăm şi era mai bine”.

Meciul dintre FC Botoşani şi Farul Constanţa are loc, luni, de la ora 21.00.