Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Erdogan declară că vrea să deschidă o nouă ”pagină” în relaţiile dintre Turcia şi Rusia cu Putin

Cuvinte cheie: + putin, rusia, erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că speră că întâlnirea de vineri cu omologul său rus Vladimir Putin va deschide o nouă ”pagină” în relaţiile lor şi adăugând că se va adresa în special Siriei, unde Ankara doreşte să lanseze o operaţiune militară, relatează AFP.

În urma discuţiilor politice şi economice ”foarte productive” între delegaţiile celor două ţări, Erdogan a afirmat că întâlnirea sa cu Vladimir Putin de la Soci (sudul Rusiei) va ”deschide o pagină cu totul diferită” în relaţiile bilaterale.

Cei doi lideri plănuiesc să discute în detaliu subiectele cooperării dintre Rusia şi Turcia, inclusiv perspectivele de extindere în continuare a relaţiilor comerciale şi economice şi implementarea unor proiecte strategice comune în sectorul energetic, a anunţat, joi, Kremlinul.