Cristian Mungiu: „S-a creat un ecart foarte mare între ce credem în intimitate şi ce zicem în public”

După ce a fost proiectat la Festivalul de Film de la Cannes, cel mai nou film al regizorului Cristian Mungiu a avut premiera în România pe 3 iunie, la Ditrău, locul unde a avut incidentul xenofob în 2020 şi de la care pleacă ideea filmului. Atunci, în 2020, câteva sute de localnici din comuna Ditrău, judeţul Harghita, s-au revoltat nemulţumiţi că fabrica de pâine a angajat doi muncitori din Sri Lanka, determinând plecare din comună a ceor doi străini.

Turneul de promovare a filmului a ajuns vineri seara la Teatrul Regina Maria din Oradea, unde publicul s-a întâlnit cu regizorul Cristian Mungiu dar şi cu actorul orădean al Teatrul Szigligeti, Kovács Levente Jr. , cel care a jucat în film rolul poliţistului.

„R.M.N.” este un film care necesită la sfârşit o conversaţie pentru că el însuşi nu poartă niciun comentariu, înfăţişează o situaţie, după cum precizează regizorul. Filmul durează două ore, e făcut în mai multe limbi şi este subtitrat în limba română şi limba maghiară alternativ.

Ce semnifică R.M.N.?

De ce titlul R.M.N.? Cristian Mungiu a dorit să găsească o cale prin care, deşi filmul trebuie să prezinte situaţii concrete, realiste şi plauzibile, să vorbească despre valori, despre anxietăţi, despre frici, instincte, concepte abstracte mai greu de pus într-un film. A avut surpriza să constatate că fiecare vede filmul lui, cu background-ul lui, cu nivelul lui de educaţie, de informaţie, de corectitudine politică, de atitudine. Până şi titlul a devenit subiect de interpretare. Pentru regizor e mai mult legat de radiografia societăţii, de această sondare interioară a noastră, de această nevoie de a ne face „un mic control, sus, la cap”. Pentru cei de la Cannes titlul evoca România (R.M.N.) dar Mungiu a am încercat săse delimitez de această abordare. „Nu este vorba despre noi de aici, ci e vorba despre noi toţi”, spune acesta.

La Ditrău cineva a tradus titlul ca fiind în mod evident despre Români, Maghiari şi Nemţi. Iar la Sebeş spuneau că e vorba de Rudi, Mathias şi Noi (n.r. Mathias, personajul principal şi Rudi, fiul său), iar altcineva a spus că titlul evocă nevoia noastră de a RăMâNe şi de aschimba ceva. „Eu cred că aşa este respectuos să laşi libertatea fiecăruia să interpreteze”, consideră Mungiu.

Până la urmă filmul este despre un om pe care îl bântuie temeri, spaime, frici, instincte, impulsuri contradictorii şi care la sfârşit se regăseşte la fel de confuz ca la început între cele două lumi. Pe de o parte este pădurea întunecată din zona căreia vin întotdeauna tot felul de spaime de acolo de unde nu vezi şi nu cunoşti, şi pe de altă parte este lumea plină de căldură, de dragoste, de lumină, de muzică, de afecţiune.

„Încotro va evolua personajul nu ştiu nici eu, pentru că de fapt nici nu mai e vorba despre el la sfârşit, este vorba despre noi, despre acest conflict/raport/balanţă din noi care întotdeauna e instabil. Nu ştii dacă partea ta mai animalică va avea câştig de cauză sau cea mai umană, dar cumva trebuie să ne pregătim pentru că fiecare moment care ne surprinde ne face să iasă din noi partea violentă, să ne identificăm cu tribul nostru, să găsim un vinovat imediat, fără a avea măcar răbdare să ascultăm până la capăt argumentele celuilalt”.

Prezent în turneul de promovare al filmului, Cristian Mungiu mărturiseşte că până acum nu a fost nicio proiecţie la fel, fiecare din public gândind altfel. Turneul a început la Ditrău, locul unde s-a întâmplat incidentul real de la care pleacă filmul. „ Am fost acolo tocmai ca să le spun acelor oameni că nu e vorba despre ei, că e un film ficţional inspirat de ceea ce s-a întâmplat acolo. În final, încercând să generalizez despre cum arătăm noi astăzi, ca fiinţe, despre cum arată societatea de astăzi, despre valorile şi deciziile noastre, despre nevoia de a ne privi un pic cu simţ critic în oglindă, mi se pare că suntem într-un moment în care s-a creat un ecart foarte mare între ce credem noi în intimitate şi ce zicem noi în public. Şi nu cred că poţi să modifici ceva în profunzime într-o societate până nu creezi un dialog şi nu asculţi ce argument are celălalt”.

Regizorul care iubeşte actorii

Cristian Mungiu spune că atunci când face distribuţia pentru film încearcă să găsească personalităţi, nu actori. „Mă interesează cine sunt ei ca oameni, ce aură transmit, ce personalitate au. Să fie apropiaţi de personajul pe care îl am în gând şi încerc să fac asta cu aceeaşi statornicie pentru fiecare personaj. E foarte important ca fiecare element din film să rămână la un nivel de autenticitate care să contribuie în acest ansamblu la ideea că e verosimil, că ar putea să se întâmple”.

Actorul orădean Kovács Levente Jr. a văzut filmul pentru prima dată vineri seara. „M-a afectat foarte mult filmul. Acum am înţeles (n.r. după vizionare) ce ai vrut. A fost o secvenţă de vreo 23 de minute, cu mulţi actori şi figuranţi în care filmarea a mers până la capăt, fără întrerupere. Jos pălăria faţă de toţi colegii mei şi figuranţii cu care am jucat, sunt nişte profesionişti extraordinari. Sper să mai am ocazia măcar să duc o tavă”.

La filmări bucuria a fost mare pentru că s-a întâlnit cu foştii lui colegi cu care a fost acum mai bine de trei decenii la facultate. Până atunci nu-l ştia pe Cristian Mungiu. „E o minune să lucrezi cu un regizor care iubeşte actori”, spune actorul. „Am avut ochii în lacrimi uitându-mă la film şi mi-am zis, uite, filmul ăsta mă face să fiu mai bun! Nu credeam că filmul va fi atât de crud, de adevărat”.

Mungiu consideră că e foarte important ca actorii să intre în film ştiind strict punctul lor de vedere subiectiv pentru că atunci respectă adevărul acelui moment şi nu judecă filmul în context.

De altfel, a pus la îndoială ideea obişnuită din cinema că actorii trebuie să vorbească unii după alţii pentru că nu e aşa în viaţă. „Dacă faci un film până la urmă inspirat din realitate trebuie să pui la îndoială şi aceste convenţii pe care le preiei. Şi în momentul în care le-am permis să vorbească unii peste alţii, cele 25 de pagini de scenariu s-au mai redus. Cel de-al doilea lucru este că de regulă spui celor din figuraţie care asigură fundalul scenei: tăceţi din gură, sunt nişte actori aici care se concentrează, vă prefaceţi că vorbiţi! Şi sigur că atâta vreme cât s-au prefăcut, şi secvenţa avea ceva prefăcut în ea. În momentul în care le-am permis să vorbească şi i-am încurajat să se exprime, să aibă opinie, au înţeles că reprezintă un fel de personaj colectiv şi că opinia lor contează la fel de mult”.

Care e rostul artei?

După vizionarea filmului, Cristian Mungiu şi Kovács Levente Jr. au dialogat cu publicul. „A fost un film care a stârnit enorm de multe pasiuni în sală, le-am simţit în jurul meu şi în mine. Mi s-a părut un film extraordinar de incomod şi mai cu seamă adevărat. Pentru mine va rămâne un moment memorabil”, a mprturisit o spectatoare.

Care e rostul pe care îl are arta, cinematografia? Ea poate să ne îndemne să ne punem întrebări şi să ne ridice în faţa ochilor o situaţie pe care altfel n-am observa-o, spune Mungiu. „Soluţiile însă sunt doar individuale şi nu poate să vină nimnei cu o soluţie colectivă pentru că şi colectivul e făcut dintr-o sumedenie de voinţe individuale şi acolo cred că trebuie să căutăm. Fiecare trebuie să vină cu soluţia lui, dar soluţiile pot veni după ce ai înţeles care e problema, iar problema poate veni după ce eşti sincer. Dacă continuăm să rămânem la nivelul acesta de făţărnicie şi de creier împărţit între un discurs public şi unul privat, e foarte greu să sperăm la o soluţie”. De la Oradea, filmul a plecat la Cluj.