Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

China va participa la exerciţii militare multinaţionale pe teritoriul Rusiei

Sunt invitați și soldați din India, Belarus, Mongolia şi Tadjikistan, în contextul tensiunilor cu Occidentul.

Moscova a anunţat că, în pofida războiului din Ucraina, va organiza Exerciţiul multinaţional Vostok, în perioada 30 august - 5 septembrie 2022,

Ministerul Apărării de la Beijing a răspuns că trupe chineze vor participa la exerciţiile militare din Rusia. Vor fi prezenţi şi militari din alte ţări, inclusiv din India, Belarus, Mongolia şi Tadjikistan.

Ultimele exerciţii militare de acest fel au avut loc în 2018, an în care China a participat pentru prima dată.

"Participarea Chinei la exerciţii nu are legătură cu actuala situaţie internaţională şi regională. Obiectivul este să aprofundăm cooperarea practică amicală cu armatele ţărilor participante, să intensificăm nivelul de colaborare strategică şi să consolidăm capacitatea de a răspunde la diverse ameninţări de securitate", a precizat Ministerul chinez al Apărării, citat de Reuters.

Preşedinţii Chinei şi Rusiei, Xi Jinping şi Vladimir Putin, au decis aprofundarea relaţiilor între cele două ţări. În februarie 2022, cu puţin timp înainte de lansarea invaziei militare ruse în Ucraina, Beijingul şi Moscova au anunţat un parteneriat "fără limite", deşi oficialii americani afirmă că nu au observat ca Rusia să fi primit asistenţă din partea Chinei pentru evitarea sancţiunilor internaţionale şi nici livrări de armament chinez.

Administraţia de la Beijing a refuzat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina, dar a cerut respectarea suveranităţii naţiunilor şi a recomandat Occidentului să ţină cont de preocupările strategice exprimate de Rusia.

La rândul său, Rusia a semnalat că susţine suveranitatea Chinei asupra Taiwanului şi a criticat vizita efectuată la Taipei de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA.