Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Accident cu trei mașini pe DN15D, în Vaslui. Cinci răniți, printre care și un copil, au ajuns la spital FOTO

Cinci persoane au fost transportate la spital, vineri seară, în urma unui accident produs pe DN 15D, în judeţul Vaslui, fiind implicate trei autoturisme. Una dintre victime, un copil de aproape patru ani, a suferit multiple traumatisme şi este transportată la Spitalul de Copii din Iaşi.

Accidentul s-a produs pe DN 15D, în localitatea Cănţălăreşti, comuna Ştefan cel Mare.

Potrivit ISU Vaslui, au fost implicate trei autoturisme în care se aflau cinci persoane, între care şi un copil.

Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu patru autospeciale (o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD tip C1 şi o ambulanţă SMURD tip B2) şi echipaje specializate. De asemenea, la intervenţie a participat şi o ambulanţă tip B încadrată de un echipaj aparţinând SAJ Vaslui.

"La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite trei autoturisme avariate şi cinci victime, una dintre acestea aflându-se întinsă pe carosabil. Victimele au fost evaluate, au primit primul ajutor medical la faţa locului, după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui", a arătat sursa citată.

Potrivit ISU Vaslui, copilul, în vârstă de trei ani şi unsprezece luni, este transportat cu ambulanţa SMURD la Spitalul de Copii Iaşi întrucât a suferit multiple traumatisme.

Citeste si: