Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Trei maşini s-au ciocnit violent pe raza localităţii Cănţălăreşti: cinci persoane au ajuns la spital

Cinci persoane au fost rănite, vineri, în urma unui accident de circulaţie petrecut pe DN 15D, lângă localitatea Cănţălăreşti, de pe raza comunei Ştefan cel Mare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în accident au fost implicate trei autovehicule. Cele cinci persoane rănite, între care şi un copil, au fost transportate la spital.

"Vineri, la ora 17,23, a fost făcută o sesizare, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 15D, în proximitatea localităţii Cănţălăreşti, comuna Ştefan cel Mare, sensul spre municipiul Iaşi. În accident au fost implicate trei autovehicule şi au suferit vătămări corporale cinci persoane, patru adulţi şi un copil, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, la locul accidentului s-a intervenit cu patru echipaje.

"Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu patru autospeciale, dintre care două ambulanţe SMURD şi echipaje specializate, la un accident rutier produs pe DN 15D, în localitatea Cănţălăreşti. La sosirea echipajelor de intervenţie, una dintre victime se afla întinsă pe carosabil. Toate persoanele rănite au fost evaluate medical", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

SURSA: Agerpres