Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Rușii fug cu zecile de mii din Crimeea. Trafic record pe podul Kerci, care leagă peninsula de Rusia

Presa de stat rusă relatează că un număr record de mașini au traversat podul care leagă Crimeea ocupată de Rusia – ceea ce sugerează că un număr de ruși care s-au stabilit în regiune după anexarea din 2014 fug acum, potrivit The Guardian.

Anton Gherașcenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne, a distribuit pe contul său de Twitter un articol al agenției rusești de presă TASS:

„38.297 de mașini au traversat podul din Crimeea în 15 august, anunță mass-media de stat rusă TASS, citând departamentul local de gestionare a drumurilor.

Acesta este un număr record de mașini care au traversat podul într-o singură zi.

Mă întreb dacă recordul va fi bătut astăzi”, a comentat oficialul ucrainean.

Potrivit publicației ucrainene Pravda, presa rusă nu menționează câte mașini au ieșit și au intrat în Crimeea. Recordul anterior a fost înregistrat pe 16 august 2020, când pe pod au trecut 37.374 de vehicule.

Marți dimineața, în districtul Dzhankoi din Crimeea ocupată de Rusia au avut loc explozii și au fost semnalate incendii, după ce a avut loc o o detonare la un depozit de muniții din satul Maiske.

Ulterior, calea ferată din nordul Crimeii a fost avariată din cauza exploziei de la depozitul de muniții al din satul Maiske, astfel că trenurile din Rusia nu vor merge mai departe de Vladislavivka, în estul peninsulei.

Andrii Iermak, șeful biroului președintelui, a lăsat să se înțeleagă că forțele armate ale Ucrainei sunt responsabile pentru exploziile din Crimeea și a adăugat că distrugerea depozitelor de muniții rusești va continua până când teritoriile ucrainene vor fi complet eliberate.

New York Times relatează că o unitate militară ucraineană de elită se află în spatele exploziilor de de la depozitul de lângă Dzhankoi, în Crimeea.În data de 9 august au avut loc explozii puternic la baza militară aeriană Saky din Novofedorivka.