De foarte multe ori ne e mai ușor să ne gândim la ceilalți decât la noi și să încercăm să-i ajutăm pe ei înainte de a avea grijiă de noi înșine. Mulți dintre noi suferă, fără să-și dea seama, de un complex al salvatorului și se risipesc în încercarea de a îmbunătăți lucrurile în jurul lor, chiar și atunci când nu e cazul sau când ajutorul lor nu este cerut în mod direct de către persoana în cauză.
De ce ajungem să ne dorim atât de mult să-i ajutăm pe cei din jurul nostru? În ce punct devine această grijă „patologică” și ce putem face pentru a putea seta limite sănătoase în viața noastră? Care sunt caracteristicile complexului salvatorului și cum le putem identifica?
A ajuta e nobil, însă poate deveni problematic
Deși, la o primă vedere, ideea de a-i ajuta pe ceilalți și de a te lăsa pe tine în plan secundar nu are neapărat o conotație negativă, aceasta poate deveni dăunătoare în momentul în care nevoia de a ajuta și de a primi validare prin actul de ajutorare devine un element de bază al personalității unei persoane. Complexul salvatorului poate fi definit a fiind un construct psihologic care determină o persoană să simtă nevoia de a salva alți oameni. Această persoană are o tendință pronunțată de a căuta oameni care au mare nevoie de ajutor și de a-i asista, adesea ajungând să-și sacrifice propriile nevoi de dragul acestor oameni.
Pe lângă sacrificiul de sine, o altă consecință negativă a actelor de ajutorare este faptul că cei care vor fi „ajutați” vor avea probleme în a-și dezvolta capacitatea de automotivare și, nu de puține ori, vor deveni incapabili să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale, având în vedere că se află sub „tutela” psihologică și morală a salvatorului.
Mai mult, salvatorul va ști întotdeauna mai bine decât tine ceea ce ai nevoie (un nou job, un nou hobby, schimbarea unui anumit obicei, un nou partener, alți prieteni) și va încerca, sufiecient de tare, să te convingă de acest lucru. Marea problemă este, însă, că schimbarea vine din interior și nu poți forța pe cineva să devină altceva decât este fără voia sa. Acest lucru poate distruge relații familiale, profesionale, de prietenie sau de cuplu în cazul persoanelor care suferă de complexul salvatorului și poate duce la resentimente și la imposibilitatea de a reînnoda aceste legături.
Sursa traumei
Nevoia rolului de salvator vine adesea dintr-o traumă trăită la un moment dat în viață și neprocesată. Rana sau trauma de abandon, relațiile disfuncționale din trecut, neacceptarea și neasumarea propriei persoane sunt cauze care duc la nevoia compulsivă de a fi cel care salvează, cel pe care se poate conta necondiționat. Pentru că, nu-i așa?, dacă îi ajutăm și îi mulțumim tot timpul pe cei din jur, va trebui ca în cele din urmă să ajungă să ne iubească și să aibă nevoie de noi.
Cel mai adesea, în spatele complexului salvatorului se află codeopendența: un comportament învățat care poate fi „moștenit” din generație în generație. Codependența este un mecanism comportamental care afectează abilitatea unei persoane de a avea relații sănătoase și reciproc satisfăcătoare cu alte persoane. Aceasta mai este cunoscută și drept „dependența de relații”, deoarece persoanele codependente formează sau mențin relații care au adesea o singură „față” sau sunt distructive din punct de vedere emoțional și/sau abuzive. Această tulburare a fost identificată cu puțin timp în urmă, ca rezultat al unor studii asupra relațiilor interpersonale din familiile de alcoolici. Comportamentul codependent este învățat prin atunci când o persoană urmărește sau imită membri ai familiei care prezintă semnele acestui tip de comportament.
Persoanele care au crescut în familii disfuncționale riscă să devină codependente și să-și asume rolul salvatorului mai târziu în viață, de vreme ce pe ele nu le-a salvat nimeni la momentul potrivit. Codependenții au o stimă de sine scăzută și privesc oriunde altundeva decât înăuntrul lor pentru a găsi validare, alinare sau pentru a-i ajuta să se simtă mai bine. La mijloc se poate afla, de asemenea, o criză identitară: le e greu să fie ei înșiși din moment ce nu au avut parte de resursele emoționale care să-i ajute să crească și să se dezvolte într-un mod armonios. Anumite persoane codependente își pot căuta alinarea în alcool, droguri sau nicotină, ajungând la adicție. Altele pot dezvolta comportamente compulsive, precum „workaholismul”, practicarea jocurilor de noroc sau a activităților sexuale riscante.
La fel de compulsivă e și grija față de persoanele aflate în dificultate. Grija se transformă în martiriu, iar persoana codependentă devine astfel „binefăcătorul” celui aflat într-o situație dificilă. În momentele în care cel ce face sacrificiile într-o relație nu mai reușește să-și alinieze intențiile cu realitatea, se va regăsi într-o situație în care percepția asupra realității este distorsionată, punând astfel presiune pe relație. În aceste momente, tocmai persoana cu cele mai pure intenții devine persoana toxică din relație.
Complexul Salvatorului la nivel macro
Fie că-și are sursa în sentimente de vinovăție, în codependență și lipsa încrederii în sine sau, din contră, din prea multă încredere în sine, din grandomanie (vezi Complexul Mesia și legătura dintre psihoze/schizofrenie și delirul de grandoare), complexul salvatorului nu ne afectează doar pe noi înșine și pe cei din jurul nostru, ci poate avea efecte care transcend relațiile interpersonale.
Cei care suferă de complexul salvatorului își aleg, în special, meserii din domeniul medical sau social. Probabil unul din cele mai cunoscute exemple ale complexului salvatorului sunt doctorii care descoperă cure-minune, tratamente care dau randamente extraordinare sau care fac operații riscante și inovatoare, în ciuda faptului că există și alternative mai puțin invazive pentru pacienți. În ciuda faptului că rezultatul muncii lor poate fi unul excepțional, acesta nu poate fi replicat întotdeauna. Însă ei rămân atrași de metodele lor și de felul în care își tratează pacienții, astfel încât refuză să accepte altă cale în afară de cea pe care au pavat-o ei.
Un alt exemplu de complex al salvatorului dus la nivel macro este cel al Vesticilor care practică turismul caritabil, al studenților care își iau ani sabatici pentru a ajuta oamenii din Sudul Global prin construirea de școli, programe educative sau de pregătire în diferite domenii, ba chiar prin propovăduirea religiei ai cărei adepți sunt. Combinând călătoria și munca, hedonismul și scopul, caritatea și creșterea personală, turismul caritabil pare un concept bine echilibrat care să ajute la rezolvarea problemei moderne a alienării și a pierderii. Atât capitalismul care îi alienează pe vestici de ei înșiși, determinându-i să-și caute menirea altundeva decât la muncă, în cercul de prieteni sau în familie, cât și, cel mai probabil, moștenirea vinovăției de a fi fost ei înșiși cei care au oprimat la un moment dat acele populații îi împing pe aceștia să-și asume rolul salvatorului în societăți post-coloniale care ar trebui să se reconstruiască singure și să-și regăsească identitatea pierdută pe parcurs.
Cum se manifestă complexul salvatorului
Tocmai pentru că vorbim de o problemă și nu de dorința naturală de a ajuta pe cineva aflat în dificultate, este nevoie să căutăm semnele care să indice existența complexului salvatorului, pentru ca mai apoi să gestionăm nu doar acest comportament nociv pentru noi și pentru cei din jurul nostru, ci și trauma care stă în spatele lui. Iată care sunt semnele complexului salvatorului, potrivit Healthline:
- Ești atras/ă de vulnerabilitate
- Încerci să schimbi oamenii din jurul tău
- Simți nevoia să găsești întotdeauna o soluție
- Faci mult prea multe sacrificii personale
- Crezi că ești singura persoană care poate ajuta
- Ajuți din motivele nepotrivite
Oamenii au nevoie să își trăiască experiențele, bune sau rele, au nevoie să își facă propriile alegeri, să își învețe lecțiile de viață. Atunci când alegem noi pentru alții, ceea ce facem în realitate este să le limităm libertatea, să îi lipsim de experiențe importante – totul sub pretextul că îi ferim de suferințe inutile.
Cum poți gestiona complexul salvatorului
Orice problemă, odată recunoscută și asumată, poate fi rezolvată. Este valabil și în cazul complexului salvatorului. În primul rând, va fi nevoie să accepți faptul că tu ești singura persoană pe care o poți salva, controla sau îmbunătăți. Când vine vorba de cei din jur, tot ce poți face este să îi motivezi și să-i inspiri. Schimbarea radicală vine dinăuntrul fiecăruia dintre noi. Atunci când hotărâm că e momentul să ne îmbunătățim viața, o facem mânați de o dorință intrinsecă, nu de factori externi.
- Ascultă fără a reacționa – oamenii nu vin întotdeauna să-și spună oful în speranța că vor găsi ajutor, de cele mai multe ori au nevoie doar să fie ascultați.
- Include în vocabularul tău cuvintele „poate” sau „nu” și încearcă să setezi limite clare cu privire la oamenii pe care vrei să-i ajuți – concentrează-te pe tine și pe oamenii care contează cel mai mult pentru tine.
- Evaluează-ți relațiile cu sinceritate: câți dintre prietenii tăi ar face pentru tine ceea ce faci tu pentru ei? Câți dintre ei te caută doar la nevoie? Nu-ți fie frică să „triezi” relațiile – dacă efortul vine doar din partea ta, aceea nu este prietenie sau iubire, este oportunism și te împiedică să crești și să te focusezi pe ceea ce contează cu adevărat.
- Energia ta e limitată, nu o risipi în mod nesăbuit. Așa cum ne gestionăm finanțele cu grijă și atenție, la fel ar trebui să facem și cu energia pe care o avem, altfel există riscul de a ajunge în burnout sau depresie.
- Lasă-i pe cei din jurul tău să fie responsabili pentru acțiunile lor.
- Atât în viața personală, cât și în cea profesională, nu da mai mult decât dau prietenii, familia, colegii de muncă sau clienții. Creează un echilibru și încearcă să-l menții.
- Fă tot ce poți pentru a-ți susține prietenii atunci când au o problemă personală, apoi desprinde-te de urmări și consecințe. Doar ei sunt responsabili pentru deciziile pe care le iau și pentru cursul acțiunilor pe care le fac.
- Apleacă-te asupra ta și întreabă-te de ce simți nevoia să ajuți mai mult decât e cazul: de unde vine această nevoie? Ce se află în spatele ei? Cât de departe în trecutul tău se duc rădăcinile acestui comportament?
E bine de reținut că acest comportament nu apare din neant – este rodul unei traume și, ca orice traumă, trebuie tratat ca atare. Poți începe printr-o evaluare psihologică ce va stabili amploarea problemei și te va ajuta să te hotărăști asupra cursului acțiunilor viitoare. Poți continua cu ședințe de terapie pentru o abordare de profunzime ce propune clientului descoperirea și înțelegerea resorturilor interioare care îi influențează percepția despre realitate și comportamentele. Alegerea îți aparține, important e să îți dorești să scoți la lumină această parte mai întunecată a ta. Noi te putem ajuta să alegi cea mai potrivită abordare și vom fi alături de tine de-a lungul întregii călătorii spre îmbunătățirea sinelui.
Autor: Cătălin Durlă este unul din specialiștii Clinica Aproape. Psiholog și psihoterapeut cu o experiență de 15 ani în lucrul cu copiii și adulții.
