Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Primele imagini cu muniţia românească  primită de soldaţii ucraineni VIDEO

Ukraine Weapons Tracker precizează că proiectilul din imagini este încărcat într-un obuzier autopropulsat 2S1 Gvozdika cu o turelă de 122 de milimetri, vehicul de luptă ce a intrat în dotarea URSS în anul 1972. Postarea ucraineană vine în contextul în care, conform hotnews.ro, autorităţile de la Bucureşti refuză să precizeze ce muniţie şi armament au trimis Ucrainei.

2S1 Gvozdika (rusă: 2С1 este un obuzier autopropulsat sovietic de 122 mm care seamănă cu PT-76, însă de fapt este o altă versiune a transportorului de trupe MT-LB. O altă denumire rusească este SAU-122, dar în armata rusă este cunoscut de obicei sub numele de Gvozdika (Garoafă). 2S1 poate fi transformat cu uşurinţă într-un vehicul amfibiu şi, odată ce intră în apă, este propulsat de către şenile. 

Cu ceva timp în urmă, unele surse citate de portalul Debka au susţinut că responsabili de la Kiev ar fi negociat ca Bulgaria şi România să repornească producţia de proiectile de artilerie de calibrul din era sovietică. 

La vremea respectivă, surse militare au susţinut că procesul de producţie este greu de susţinut deoarece nu existau stocuri de pulberi explozive. Mai exact la noi în ţară nu se mai fabrică astfel de substanţă deoarece cele două fabrici care produceau pulberi, Fabrica de Pulberi SA din Făgăraş şi Pirochim Victoria SA, sunt acum pe butuci, iar producţia de obuze poate fi reluată numai cu TNT din import. De precizat că, după 1989, cele două fabrici, acum şi ele filiale ale Romarm, au trecut printr-o serie de reorganizări  care s-au dovedit, în final, nereuşite. 

#Ukraine: An uncommon look inside a Ukrainian 2S1 Gvozdika 122mm self-propelled howitzer- showing that the vehicle is loaded with HE-FRAG ammunition made by 🇷🇴Romarm in 2022. pic.twitter.com/b7y7a1DJoI

— 🇺🇦 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) August 7, 2022