Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Povestea uitată a eroului care își doarme somnul de veci într-un MiG prăbușit în Apuseni. Ultimul zbor al pilotului Puk

O tragedie aproape uitată a avut loc în urmă cu 32 de ani, pe un munte din Apuseni. Pe vârful Curcubăta Mică, la la 1736 metri altitudine, îşi trieşte somnul de veci un erou al Armatei Române. Un pilot s-a prăbușit cu avionul în aceadtă zonă și aici a rămas mormântul lui pentru totdeauna.

Pilotul Paul Pop-Osz, zis Puk, participa în 31 iulie 1990 la unde exercițiu aviatic. Tânărul era pilot militar din Escadrila a II-a Regimentul 93 Aviaţie Vânătoare Giarmata – Timişoara și pilota o aeronavă MiG. În timp ce traversa Munții Apuseni, de la o altitudine de 12.000 de metri s-a prăbușit în apropiere de vârful Curcubăta Mare.

Epava avionului a fost găsită, dar nu a fost niciodată mutată de la locul accidentului. Epava în sine reprezintă, de fapt, mormântul pilotului. Datorită vitezei şi a unghiului de contact cu muntele, avionul a intrat pur şi simplu în pământ şi nu a mai fost scos la suprafaţă. Până în urmă cu câţiva ani, la faţa locului s-a putut vedea o parte din motorul avionului ieşind din pământ.

Foto: Mircea Grava

Colegi care în ziua tragediei au zburat alături de Puk sau doar au participat la căutările de după accident, au făcut eforturi considerabile şi au amenajat la mormântul eroului o cruce, un loc de pelerinaj la ceea ce ei consideră adevăratul loc de veci al pilotului.

O dată la câțiva ani, la locul accidentului are loc un eveniment de comemorare. Familia, prieteni şi foşti colegi au urcă pe munte pentru a-și aminti de cel care a fost Puk. Sunt momente emoționante, având în vedere modul în care s-a derulat și urmările tragediei.

Foto Mircea Grava

”Am zis că trebuie să facem ceva pentru omul acesta. A fost lipsit de cinstea şi onoarea de care merită un om căzut la datorie. Nu a venit aici pentru că aşa a vrut el. Am vrut să facem acest lucru pentru sufletul acestui om care se află aici. Acum consider că s-a eliberat”, a spus Mircea Grava, cel care a făcut posibil un eveniment mai important, organizat în urmă cu câțiva ani.