Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Peste 85.000 de persoane au fost prezente în prima zi a Festivalul Untold

Organizatorii au transmis, vineri, că peste 85.000 de participanţi din toată lumea au venit în prima zi a celei de a şaptea ediţii a Festivalului Untold, iar Cluj-Arena a fost locul care a oferit câteva dintre premierele pregătite de creatorii Untold.

Danezul Morten, care a marcat cea mai puternică nouă intrare în DJ Mag Top 100, direct pe locul 39, a electrizat atmosfera din mainstage-ul Untold cu sound-ul Future Rave.

,,Mi-am dorit atât de mult să ajung aici! Am văzut o filmare cu drona făcută de bunul meu prieten David Guetta şi am fost uluit. Acum sunt aici, parte din această poveste extraordinară! Untold pe locul cinci în lume? Sunteţi siguri? E în primele trei festivaluri din lume!”, a declarat Morten.

DJ set-ul danezului, un artist care a pus bazele unui nou gen în muzica electronică, Future Rave, a entuziasmat zecile de mii de fani ai festivalului Untold. De la versiunea remix pentru clasicul ,,Titanium” până la succesele lansate alături de partenerul său, David Guetta, ,,Impossible”, ,,Kill Me Slow”, ,,Never Be Alone”,  ,,Permanence” sau ,,Make It To Heaven”, fiecare moment din live-ul lui Morten a fost energie pură, au menţionat organizatorii.

DJ-ul a ieşit în mijlocul fanilor UNTOLD, a dansat alături de aceştia şi şi-a încheiat momentul de pe mainstage mulţumindu-le fanilor pentru susţinere şi pentru energia frumoasă.

“Untold, anul viitor voi cere 30 de torturi pentru că 10 nu sunt suficiente!”, acestea au fost cuvintele lui Steve Aoki după tradiţionalul „Cake Me!”, unul dintre cele mai aşteptate momente din set-ul DJ-ului din Statele Unite.

Steve Aoki, aflat în top 10 cei mai mari DJ-i ai lumii, conform DJ Mag Top 100, a pregătit un set special, realizat în exclusivitate  pentru fanii festivalului Untold, în care a prezentat şi o premieră, ,,The Whistle”, viitorul său single, piesă la care a lucrat cu Timmy Trumpet.

,,Sunt extrem de ataşat de acest festival, m-a ajutat enorm în cariera mea. M-a ajutat să cresc ca artist, iar pentru acest lucru, vă mulţumesc!”, a spus Aoki, care a creat şi un Yat, un şir de unul până la cinci emoji-uri, care poate fi folosit ca nume de utilizator digital, pentru festivalul Untold: Contele Dracula, un vrăjitor, o notă muzicală şi un alchimist.

Pe mainstage-ul festivalului Untold, Claptone a fost primit cu mult entuziasm la ceremonia de deschidere a festivalului, mulţi dintre fanii DJ-ului au purtat masca aurie, care e asociată cu identitatea ascunsă a germanului. O altă apariţie în premieră pentru festivalul Untold a fost act-ul trance britanic Above & Beyond.

“Dacă şi voi aţi vedea ce vedem noi de aici de pe scenă, aţi şti că există un singur cuvânt pentru a descrie momentul: EPIC”, acesta a fost mesajul transmis fanilor de membrii Above & Beyond.

Cei mai cunoscuţi artişti români au ajuns pe Cluj-Arena, INNA a avut un show live în care toată lumea de la mainstage a cântat şi a dansat împreună cu artista care a doborât un record de vizualizări pe YouTube. Irina Rimes, Surorile Osoianu şi David Ciente au reuşit să aducă emoţie autentic românească cu un live care a combinat elemente din folclorul românesc cu elemente din pop şi muzică electronică.

Experienţa Untold a fost completată pe mainstage de Partydul Kiss FM care a oferit un moment surpriză: reunirea după 20 de ani a trupei Gaz pe Foc.  Programul la scena principală s-a încheiat cu show-ul lui Manuel Riva.

Artişti de top la scenele secundare Untold

Artiştii de la Galaxy, Alchemy, Daydreaming, Fortune, Time, Tramvai şi Retro Party au adunat zeci de mii de fani în prima zi de Untold.

Scena Alchemy a fost creată special pentru iubitorii genurilor rap, trap, breakbeat sau dubstep.

Paraziţii, Macanache, Şuie Paparude, Mario Glass & Bvcovia au inclus în live-ul lor o piesă în premieră pentru fanii Untold, Groove Hustlaz, francezul Malaa şi Noisia, în formula DJ Set, au activat una dintre cele mai iubite scene din festival.

Untold oferă la fiecare ediţie diversitate în stilurile muzicale, iar cultura underground techno are scena ei în festival. În prima zi, pe scena Galaxy au ajuns: DJEFF, Mahony, Raresh şi Jamie Jones B2B Loco Dice.

Vineri seară mainstage-ul Untold, eveniment care ocupă locul 5 în lume la categoria Best Electronic Festival conform Viberate, va fi deschis de olandezul Chico Rose urmat de Dirty Nano, americanul Gryffin şi G-Eazy - două premiere pentru festivalul Untold, Damian & Brothers, Paul Kalkbrenner LIVE, Don Diablo, Dimitri Vegas & Like Mike şi Bassjackers.

Tot vineri seară, pe scena Time vor urca pentru prima oară Andreea Esca & Otravă şi Andi Moisescu.