Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Penitenciarele se alătură protestului declanșat de polițiști în fața Ministerului Finanțelor

Angajații din poliție si din penitenciare acuză Guvernul că fură din buzunarele românilor, arată un comunicat al FSANP.

Poliția și Penitenciarele cer deblocarea salariilor și eliminarea discriminărilor în ceea ce privește pensiile militare de stat.

Prețurile la principalele alimente au explodat, inflația a atins cote inimaginabile, facturile la energie electrică și la gaze naturale devin de la lună la lună imposibil de achitat. Majorarea taxelor și impozitelor, în contextul înghețării salariilor de către coaliția de guvernare, reprezintă un furt mascat din buzunarele românilor, activitate care a devenit, în ultimii ani, o tradiție pentru PSD, PNL și UDMR, arată comunicatul.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor consideră că lipsa de interes a guvernanților față de structurile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională afectează calitatea serviciilor oferite de instituțiile de forță ale României, spre bucuria infractorilor, care ușor, ușor acaparează instituțiile fundamentale ale statului.

(sursa: Mediafax)