Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Obiceiul simplu care reduce glicemia

Discuţia despre nivelul zahărului din sânge (glucoza serică) este una amplă, dar trebuie să reţinem că hormonii cruciali care reglează nivelul glucozei în sânge şi metabolismul grăsimilor sunt insulina şi glucagonul (produse de prancreas). Iar alegerile mici şi de zi cu zi ajută hormonii să funcţioneze corect, mai ales într-o lume în care stresul, depresia şi anxietatea sunt la niveluri ridicate şi ne afectează sănătatea pe termen lung.

Secretul este unul la îndemână: mersul pe jos este benefic pentru sănătate, însă dacă vrei să scazi nivelul glicemiei este indicat să faci o plimbare de 60-90 de minute imediat după masă, exact când nivelul glicemiei creşte. Astfel, ajuţi şi digestia, dar ţii departe şi diabetul dar şi alte boli.

Cel puţin, asta arată un studiu publicat recent în jurnalul Sports Medicine, care a analizat datele a şapte studii pe efectele sedentarismului după terminarea unei mese versus o plimbare după.

Când facem mişcare, muşchii consumă energie mai multă decât atunci când suntem sedentari. Organismul arde mai multă glucoză, ducând astfel la scăderea nivelului glicemiei. Tot mişcarea combate şi apariţia rezistenţei la insulină. 

Chiar dacă faci o plimbare de două-cinci minute după ce te-ai ridicat de la masă, contează, valorile glicemiei încep să scadă. 

Iar persoanele care petrec mult timp la locul de muncă, pe scaun, pot scădea nivelul glicemiei dacă fac o plimbare scurtă de două-trei minute, cu condiţia să fie imediat după masă. Oamenii de ştiinţă spun că este mai eficientă decât alergatul pe bandă.

Un alt studiu, mai vechi, din 2011, arată că o plimbare după masă te ajută şi să slăbeşti. Deci nu aşteptă o oră după masă, ci alege să faci o plimbare scurtă imediat după. Dacă nu ai cum, chiar şi treburile casnice sau orice mod de a-ţi mişca întregul corp ajută. 

Un nivel prea scăzut sau unul prea crescut al glicemiei are pericole pentru sănătate, deschizând drumul către hiperglicemie diabetul zaharat

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].