Dacă suferi de dependenţă de mâncare sau orice alt tip de dependenţă, nu căuta problema în copilărie. E ca şi cum ai căuta cheile nu acolo unde crezi că le-ai pierdut, ci sub veioză, pentru că acolo e lumină. Problema dependenţei tale de savarină, şaorma sau de vodcă nu are nimic de-a face cu copilăria ta, dependenţa ta este obiceiul tău dobândit acum, din pură neglijenţă de sine. Copilăria a trecut de mult, toate problemele nerezolvate sunt în prezent, iar principala problemă nerezolvată este însăşi dependenţa, nu relaţia dintre tine şi părinţi. Dacă privim bine, toate dependenţele sunt asemănătoare: alcoolul, păcănelele, mâncarea în exces, dragostea neîmpărtăşită, drogurile şi, dacă vedem această asemănare, ne va fi mult mai uşor să înţelegem cum acţionăm.
Orice dependenţă are o parte fizică, nu doar chimică. Aceasta presupune un metabolism alterat în care substanţa sau materia este deja încorporată şi, fără substanţă, începe defalcarea fizică, periculoasă şi uneori chiar fatală. Organismul nu poate trăi fără acea materie, s-a schimbat, s-a reconstruit în aşa fel încât, acum, materia este partea lui necesară. Partea fizică este simţită ca fiind cea mai rigidă, dureroasă, dar se epuizează destul de repede. Mai exact, un organism obişnuit cu alcool care nu mai primeşte alcool, ci primeşte în schimb nişte vitamine, medicamente, sucuri naturale, apă, se recuperează destul de repede şi începe să funcţioneze normal. Cu toate acestea, dincolo de partea fizică, rămân probleme cu părţile psihologice ale dependenţei. Partea fizică a dependenței nu poate fi, deci, legată de trecut, de copilărie. În copilărie, o persoană gestionată fizic fără droguri, de pildă, trăia normal, dar în momentul actual al vieții sale corpul său este diferit, moare fără ele. Mâine, orice dependent va putea depăși retragerea dacă va dori, organismul se va reconstrui, se va adapta, și din nou se va putea descurca fără această materie.
Dependența de dragoste are și ea o parte fizică. Este panică și durere în tot corpul, de pildă, în special în regiunea inimii și a plexului, atunci când iubita decide să te părăsească și îți spune că o va face. Prezența unei persoane dragi se înscrie în metabolismul fizic, chiar dacă nu în felul drogului care se injectează în vene - iubita se poate atinge, e palpabilă, e vizibilă. Dar, ca și în cazul unui alcoolic și al unui dependent de droguri, panica de singurătate, transpirația, tremurul și tahicardia de la despărțirea de persoana iubită trec rapid. O persoană încetează să mai experimenteze retragerea, manifestată prin simptome fizice, iar partea psihologică a dependenței iese abia acum în prim-plan. Nu este vina mamei pentru asta, nici măcar a vecinului care te-a speriat când ți-a trimis pupici de la balcon, nici a băiatului care a râs de tine în clasa a treia că n-ai răspuns la declarația lui de dragoste. Nu din cauza lor ești dependent de dragoste acum și treci prin travaliul singurătății. Există alte motive și trebuie depistate.
Un dependent de alcool care a scăpat de partea fizică a dependenţei sale, adică a depăşit retragerea, începe să alunece în apatie din cauza dependenţei psihice faţă de alcool. Cei care nu înţeleg ce este dependenţa sunt supăraţi pe el: „Ei bine, deja te simţi normal, nu mai ai tensiune, nu mai tremuri, apoi, mergi la muncă, ocupă-te de casă, de ce cauţi din nou pe cineva cu care să bei?” Mulţi văd asta ca fiind iresponsabilitatea alcoolicului, s-a învăţat aşa, să nu facă nimic altceva decât să bea. Nu, nu e doar lipsă de responsabilitate, aceasta este, de fapt, partea principală a dependenţei. Nu mai moare fără alcool, dar tot nu poate trăi fără el. Nu are putere de viaţă, se simte neputincios şi inutil. Prin urmare, gândurile lui sunt ca să bea, pentru că acolo i-a rămas gândul, să simtă măcar pentru o vreme bucurie şi încredere în sine, adică o stare pentru el normală de energie. Cum va înţelege oare un dependent de alcool care s-a hotărât să renunţe la viciu discuţiile cu prietenii fără votcă sau mersul la meci fără câteva doze de bere în ghiozdan? Nu va înţelege, cum nu va înţelege nici mersul la duş, nici pescuitul, nici mersul la culcare, totul s-a transformat în ceva plictisitor, fără noimă - deci… înapoi la alcool!
Dependentul de dragoste este la fel. El pare să fie în viață, dar, de fapt - e, eufemistic vorbind, mort. Nu are energie sau sens propriu. Se uită la lume și nu găsește nimic interesant în această lume. Și dacă găsește, are legătură doar cu fosta iubită. Vede o cafenea vintage: ce bine ar fi fost acolo cu ea. Vede florăria: i-aș fi dat flori, sigur i-ar fi plăcut... Discutați cu el: întreaga lume e în jurul iubitei, ea este centrul vieții lui, orice altceva fără acest centru se destramă literalmente.
Cum să depăşeşti această parte a dependenţei? Să recunoşti în primul rând că ai o problemă şi vrei s-o rezolvi. Ştim cu toţii persoane care invocă în faţa cunoscuţilor boli diverse, dintre cele mai exotice, întâmplări stranii pentru a-şi ascunde alcoolismul, de pildă, chiar şi atunci când sunt prinse asupra faptei. Am avut tensiune dimineață de asta n-am venit la conferință, va spune, deși miroase a votcă de la distanță. Dacă recunoşti problema, e primul pas, apoi începi să-ţi reconstruieşti viaţa pentru a nu fi alături de dependenţă din nou şi să reîntorci resursele de energie pierdute din cauza dependenţei - căci ştim bine, dependenţa ia surse - te îndepărtează de familie şi prieteni, îţi distruge demnitatea, hobby-urile, te lasă fără locul de muncă. Apoi, încerci să găseşti resurse noi, treptat, să-ţi câştigi acest cerc de resurse. Ele pot fi responsabilităţi noi, un job solicitant, activităţi care vin în sfera ta de pasiuni, cercuri noi de prieteni cu atitudini sănătoase etc. şi care te vor menţine ocupat şi departe de acea materie de care pomeneam anterior. E greu, veţi spune, dar nu există altă cale, şi nu e imposibil. În împrejurări deosebite, ieşirea din dependenţă se produce rapid, uneori în câteva zile, când există ceva pe care să-ţi concentrezi toată atenţia şi cu care să te laşi antrenat, în cele mai rele condiţii durează cam un an, depinde de fiecare. Atâta timp cât nu există resurse de energie, o persoană se va simţi în continuare rău, foarte rău, pur şi simplu poate nu se va întoarce la dependenţă, dar gândurile despre inutilitatea existenţei îl vor bântui. Va rămâne în continuare în fundul gropii. Doar resursele ajută la ieşirea din groapă, însăşi atenţia faţă de ele ajută şi mai ales succesul în conectarea lor. De îndată ce se formează minimul, o persoană începe să trăiască în sensul deplin al cuvântului: devine motivat, activ, mulţumit, chiar fericit. Uneori de o sută de ori mai fericit decât înainte de dependenţă.
Dar cum rămâne cu partea psihologică a dependenţei? Aceasta este partea care îl împiedică pe dependent să găsească resurse în mod normal, îl lasă într-o stare în care poate cădea din nou în aceeaşi dependenţă sau în una nouă. Există obiceiul de a aştepta ajutor din afară - medicul care face minuni, terapeutul care îi rezolvă problema cu mama, apoi soţia, colegii sau copilul - şi doar atât - totul din cauza egocentrismului, a stimei de sine inadecvate, a lipsei de dorinţă de a lucra singur la rezolvarea problemei, învinovăţirea altora pentru dependenţă. Este o sarcină potrivită, sigur, pentru un terapeut - a ajuta o persoană să înțeleagă ceva despre sine și să-și vadă distorsiunile. Dar chiar și fără un terapeut, o persoană poate face față dacă vrea să lucreze cu ea însăși, să fie mai puternică. Această muncă este absolut ineficientă fără pomparea simultană a resurselor, doar a sta și a analiza complexele este o muncă fără sens. Dar, în același timp, cu resurse, a face acest lucru este necesar.
Chiar şi în acest caz este inutil să cauţi problemele în copilărie, să-ţi blamezi părinţii, rudele sau vecinii pentru dependenţa ta de astăzi, când eşti adult. A-ţi blama mama că nu te lăuda când luai premiu sau a controlat prea mult ieşirile tale în oraş - şi acestea ar fi motivele pentru care astăzi consumi în exces alcool sau prăjituri noaptea, nu are rost, pentru că, ştim cu toţii, chiar şi cei care au avut parte de o educaţie permisivă, unde nu poate fi vorba de traume, ajung să fie dependenţi. Adultul trebuie să crească acum, lăsând amintirea părinţilor nealterată pe tărâmul îndepărtat al subconştientului, şi să găsească, cu maturitate, soluţii şi surse de echilibru pentru a depăşi problema pe care o are. Deci, când deschideţi noaptea frigiderul şi vedeţi savarina, ignoraţi-o, beţi apă şi culcaţi-vă la loc. Poate fi un prim pas.
Cristina Danilov este psiholog
