Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Ludovic Orban, ironic după ce premierul Ungariei era să se scufunde cu barca în Croația: ”În iulie, marele patriot îi îndemna pe unguri să opteze pentru lacul Balaton”

Ludovic Orban, ironic după ce premierul Ungariei era să se scufunde cu barca în Croația: ”În iulie, marele patriot îi îndemna pe unguri să opteze pentru lacul Balaton”

Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a comentat cu ironie modul în care premierul Ungariei, Viktor Orban, își urmează ideile pe care le promovează public.

Orban s-a referit la incidentul din weekend, când premierul Ungariei a fost la un pas să se scufunde în timp ce se afla cu soția și un bodyguard într-o barcă gonflabilă în largul Mării Adriatice, în concediul din Croația. Cei trei au fost ajutați de un jurnalist local.

”În iulie, marele patriot Viktor Orban îi îndemna pe unguri să opteze pentru lacul Balaton și să renunțe la a-și petrece vacanța la Marea Adriatică, pe coasta croată. În august era să se scufunde cu barca. Nu în lacul Balaton, ci în Adriatică. Fără comentarii…”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.