Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Live TEXT Război în Ucraina, ziua 166. ONU cere acces internațional la centrala nucleară Zaporojie după un nou atac

Update Patru civili au fost uciși, alți șase au fost răniți în urma bombardamentelor rusești din regiunea Donețk, anunță Procuratura Generală a Ucrainei.

„Conform anchetei, la 7 august 2022, forțele armate ale Federației Ruse au efectuat bombardamente masive pe teritoriul regiunii Donețk. În urma atacurilor inamice în orașul Bahmut, satul Opitnoie din raionul Bahmut, orașul Soledar și orașul Selidovo din raionul Pokrovski, patru civili au fost uciși și încă șase au fost răniți”, se arată în comunicatul Procuraturii ucrainene.

ONU cere acces internațional la centrala nucleară Zaporojie după un nou atac

 Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut luni ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară din Zaporojie, după un nou atac, informează Reuters.

„Orice atac la o centrală nucleară este un lucru sinucigaș”, a declarat Guterres într-o conferință de presă în Japonia, unde a participat sâmbătă la ceremonia de comemorare a 77 de ani de la primul bombardament atomic din lume, la Hiroshima.

Ucraina a anunțat că noi bombardamente rusești de sâmbătă au avariat trei senzori de radiații și au rănit un muncitor de la centrala din Zaporojie.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că desfășoară o „teroare nucleară” care justifică noi sancțiuni internaționale, de data aceasta asupra sectorului nuclear al Moscovei.
„Nu există nicio națiune în lume care să se simtă în siguranță atunci când un stat terorist trage asupra unei centrale nucleare”, a declarat Zelenski duminică.

Forțele rusești au capturat centrala din sud-estul Ucrainei la începutul lunii martie, dar aceasta este în continuare condusă de tehnicieni ucraineni.

Autoritatea instalată de Rusia în zonă a anunțat că forțele ucrainene au lovit situl cu un lansator multiplu de rachete, avariind clădirile administrative și o zonă din apropierea unei instalații de depozitare.

Antonio Guterres a spus că Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) are nevoie de acces la centrală.

„Susținem pe deplin AIEA în toate eforturile sale în legătură cu crearea condițiilor de stabilizare a centralei”, a declarat Guterres.

Șeful AIEA, Rafael Mariano Grossi, a avertizat sâmbătă că ultimul atac „subliniază riscul foarte real al unui dezastru nuclear”.