Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Emmanuel Macron calcă pe urmele lui Putin: A ieșit pe mare într-o canoe, la bustul gol

Aflat în vacanță la Fort de Brégançon, președintele Emmanuel Macron a ieșit pe mare într-o canoe, la bustul gol, doar în slip. Însoțit de o gardă de corp aflată într-o altă canoe, liderul de la Elysee a navigat circa 20 de minute, iar imaginile au devenit imediat virale pe rețele sociale.

Soții Macron au sosit la fortul din Brégançon din largul Rivierei franceze sâmbăta trecută, dar până miercuri, când președintele francez s-a decis să facă mica excursie pe mare, cuplul prezidențial a stat departe de ochii publicului.

Miercuri însă, după escapada pe mare, Emmanuel Macron a mers apoi la restaurant împreună cu soția sa. Turiștii aflați în apropierea localului de pe plaja Cavalière din Le Lavandou au fost surprinși să îl vadă pe președintele Republicii într-o ținută casual: tricou polo, pantaloni de in, adidași. Potrivit presei franceze, doar proprietarii localului erau la curent cu sosirea cuplului. Soții Macron au mâncat pizza și pește le grătar și au admirat priveliștea oferită de apele Mediteranei, având grijă totodată să-i salute și pe turiști.

Cuplul Macron își petrece în mod tradițional vacanțele de vară la Fort de Brégançon, care se află pe o peninsulă stâncoasă la 35 de metri deasupra mării, la capătul de est al portului Hyères. Ca și în anii trecuți, programul lui Emmanuel Macron nu este dezvăluit, dar președintele va participa, ca în fiecare an, la ceremonia de comemorare a Debarcării din Provence, la mijlocul lunii august, la Bormes-les-Mimosas. De asemenea, s-a obișnuit să primească acolo lideri străini, precum președintele rus Vladimir Putin în 2018 sau cancelarul german Angela Merkel în 2020. În acest stadiu, nu au fost date informații cu privire la o posibilă invitație.

Fortul, o clădire destul de simplă, cu ferestre înguste, a devenit una dintre reședințele oficiale ale președinților francezi în 1968. Anterior, fusese ocupat de o garnizoană timp de secole și modernizat de Napoleon Bonaparte înainte de a fi dezafectat în 1919 . Statul l-a închiriat apoi unor persoane fizice înainte de a-l renaționaliza în 1963. Din 1968, șefii de stat ai celei de-a cincea Republicii și-au petrecut aici o parte din vacanțe. Astfel, Jacques Chirac venea regulat, mai rar Nicolas Sarkozy și François Hollande. În 2014, președintele socialist chiar făcuse fortul accesibil publicului vara când nu era ocupat.

Fort de Brégançon are toate echipamentele pentru ca președintele să poată lucra, de la posibilitatea de a efectua apeluri internaționale securizate, la monitorizarea situațiilor de criză, așa cum a fost cazul anul trecut cu capturarea Kabulului de către talibani sau în 2020 cu explozia din portul din Beirut.