Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Dosare penale pentru doi suporteri români. Fanii au vrut să intre cu materiale pirotehnice la meciul naționalei de pe stadionul Giulești

Dosare penale pentru doi suporteri români. Fanii au vrut să intre cu materiale pirotehnice la meciul naționalei de pe stadionul Giulești

Jandarmeria Capitalei a anunţat, sâmbătă seară, că la intrarea în stadionul Giuleşti, unde s-a disputat meciul România – Finlanda, din Liga Naţiunilor, s-au descoperit materiale pirotehnice asupra unor suporteri şi că pentru doi fani s-au întocmit actele necesare începerii cercetărilor.

“Pe timpul accesului în arena sportivă, asupra unor spectatori au fost depistate materiale pirotehnice interzise de prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens, materialele au fost ridicate în vederea confiscării şi au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor asupra a doi bărbaţi, cu vârstele între 25 şi 30 de ani, cu cetăţenie română”, a precizat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Naţionala României a învins Finlanda în etapa a treia a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Naţiunilor.

Citeste si: