Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Donald Trump ar fi furat de la Casa Albă documente secrete legate de arme nucleare

Agenții federali care au percheziționat reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago căutau documente secrete legate de arme nucleare, pe care fostul președinte le-ar fi sustras în momentul în care a părăsit Casa Albă la începutul anului trecut, relatează Reuters, care citează The Washington Post. 

Nu este încă clar dacă FBI a găsit ce căuta acasă la Donald Trump și dacă acele documente au fost recuperate. Departamentul de Justiție al Administrației Statelor Unite a cerut unui judecător, joi, să facă public mandatul de percheziție care a autorizat operațiunea FBI de la Mar-a-Lago. Această solicitare înseamnă că detaliile cu privire la operațiune vor fi la dispoziția publicului. Percheziția a făcut parte dintre investigație mai mare cu privire la posibilitatea ca Trump să fi furat documente secrete de la Casa Albă după ce a ieșit din funcție în ianuarie 2021. Departamentul de Justiție spune că unele dintre documentele care au fost sustrase sunt clasificate.

Merrick Garland, procurorul general al SUA, a declarat că a aprobat personal percheziția. Departamentul de Justiție a anunțat și că va publica o listă a obiectelor pe care le-a confiscat de la Mar-a-Lago. „Departamentul nu ia astfel de decizii cu ușurință. Acolo unde este posibil, este o practică standard să folosim metode mai puțin intruzive ca alternativă la percheziții”, a spus Garland. Decizia lui Garland de a confirma public acțiunea este destul de neobișnuită. Autoritățile americane, în general, nu fac publice detalii legate de investigații în curs pentru a proteja drepturile oamenilor, însă, în acest caz, Trump însuși a anunțat că este percheziționat pentru a putea să se victimizeze politic și să ceară bani de la susținătorii săi. 

Mai mult, pe digi24