Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Cum a ajuns o familie de români să fie amenințată cu poliția, la o tavernă din Thassos. "Ulterior a venit și nota de plată, șoc și groază"

Mulți români își documentează și pregătesc cu atenție vacanțele în Grecia, aleg locul în care vor fi cazați, obiectivele turistice, plajele și tavernele la care vor merge.

O alegere spontană poate aduce experiențe neplăcute. Este cazul unei familii de români care a început cu stângul vacanța în Thassos încă din prima zi.

La capătul unui drum lipsit de incidente, românii au mers pe plajă, iar după o baie au ales să mănânce la o tavernă mică din vecinătatea imediată, unde au au fost nemulțumiți de mâncare și au avut un incident cu patronul, după cum a relatat o româncă pe Facebook.

"Ziua 1 - Jurnal Sejur 7 nopți în Thassos

Astăzi am revenit după 3 ani în Thassos.

Drumul a fost acceptabil, timpi mici la ambele vămi, fără incidente, urcat rapid pe ferry (prea rapid chiar, abia ne-am dezmeticit și ne-au cam luat pe sus cu pasagerii jos din mășina, luat de bilete, urcat mașina pe ferry, cărat copil de 3 ani în brațe până pe ferry pt că dormea), ajuns la cazare fără probleme.

De ce acceptabil? Drumurile din Bulgaria s-au cam deteriorat și ne-au cam zgâlțâit.

Cazarea, deloc ok, dar despre asta voi povești în ultima zi, că să fie să sperăm și cu rele, dar și cu bune.

Acuma fiind bine încinși de pe drum și fiind destul de târziu am zis să ne răcorim spre cea mai apropiată plajă așa că am decis să mergem la plajă Aliki.

Ajunși acolo am găsit o apă curată, călduță, fără valuri, bine acuma cu ceva chestii vegetale prin ea (alge, ace de pini), dar acelea sunt ale mamei natură, deci nu ne supăram pe ele, dar și alte lucruri care țin de igienă personală (să zicem că alea un venit cu valul).

În schimb ce nu a venit cu valul cu siguranță sunt sticlele, ambalajele și chiștoacele aruncate în jurul șezlongurilor. Aici nu căutam vinovați, că sunt în egală măsură și turiștii care le lasă în urmă lor, dar și administratorii plajei. Dar trecem peste, nu de alta, dar picii s-a bucurat mult de apă și asta a fost.

"Am zis să servim ceva acolo rapid, lângă plajă"

Ulterior am purces spre masă, pentru că era seară și am zis să servim ceva acolo rapid, lângă plajă.

Din păcate aici am avut o inspirație foarte, dar foarte proastă. Ne-am ales o mică tavernă, din dreapta plajei, ne-am luat mesele în primire și am dat comandă.

Și aici au început surprizele: s-a cerut un “seabass”, chipurile porție pentru o persoană, care a venit juma’ de peste, o pizza quatro formaggi, care a venit orice altceva de fapt, niște sardine, care au venit cât hamsiile din Vamă de mari, nu multe, și sărate de ziceai că au trăit toată viața în Salina de la Ocne și alte câteva feluri de mâncare care să ziceam au fost acceptabile. Toate astea pe lângă că toată pregătirea și servirea a durat o veșnicie, în condițiile în care pe toată terasă eram doar noi, 2 familii, 7 persoane.

Nota de plată, șoc și groază

Ulterior a venit și nota, șoc și groază. Primul șoc: “seabass”ul care în teorie fusese stabilit la “între 18 și 20 de euro”, a venit pe notă 24 de euro.

Pizza aceea care era mai mult o pâine groasă cu niște chestii pe ea din care nu se înțelegea ce sunt, clar nu era quatro (Știu, știu, pizza la greci nu e aceea pizza cu blat subțire etc, dar am mai mâncat și nu era doar pâine unsă cu chestii), dar am fost siguri de asta după ce am gustat, pentru că după cum am spus mai sus nu prea înțelegeai ce este acolo.

Așa că soțul a spus că nu este ce am comandat, iar domnul “patron” foarte ofensat a zis că n-are altceva, așa că soțul a spus că nu plătește ceva ce nu a comandat.

Și aici a început show-ul. Domnul “patron” a zis că o să cheme poliția și a sunat pe cineva. Soțul a întrebat în cât timp vine poliția și ni s-a spus în jur de 25 de minute.

Ok, așteptăm poliția aici. Între timp “garda de corp” a domnului a început să se apropie ușor de noi ostentativ și ulterior să ia o poziție defensivă lângă noi și a încercat să aibă o discuție cu soțul începută cu "ma" friend”.

Atunci am luat noi hotărârea să chemăm poliția pentru intimidare și cred că au înțeles ceva din ce am discutat noi în română pentru că au acceptat plata fără pizza (13,5 euro - așa zisă pizza).

Ce ne-a deranjat: atitudinea domnului, nesinceritatea, putea spune că nu ne poate oferi ce ne doream, nu să se facă că nu pricepe ce am cerut, faptul că nu a oferit bon fiscal, doar o hârtie scrisă de mână pe post de notă de plata, tentativă de intimidare.

Dacă ne spunea ce fel de pizza are, atunci rămânea să decidem noi dacă o mai vrem sau nu sau măcar niște scuze ceva acolo, dar a început cu harța din momentul în care i-am spus că nu este ce am comandat", a scris românca pe Forum Thassos.