Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Compania aeriană Qantas le cere directorilor să lucreze ca manipulatori de bagaje timp de trei luni

Șeful de operațiuni al companiei caută cel puțin 100 de voluntari care să lucreze pe aeroporturile din Sydney și Melbourne. Sarcinile includ încărcarea și descărcarea bagajelor, precum și conducerea vehiculelor pentru a muta valizele prin aeroporturi.

La fel ca o mare parte din industria aviatică, Qantas se străduiește să își reia serviciile pe măsură ce se redeschid granițele.

„Nivelurile ridicate de gripă și o creștere a cazurilor Covid în întreaga comunitate, împreună cu piața forței de muncă în continuare restrânsă, fac ca resursele să fie o provocare în întreaga noastră industrie", a anunțat directorul operațional al Qantas, Colin Hughes, prin intermediul unui e-mail.

Managerilor și directorilor li s-a cerut să lucreze la departamentul bagaje timp de trei sau cinci zile pe săptămână, în ture de patru sau șase ore pe zi. În notă se mai spune că solicitanții trebuie să fie capabili să mute valize care cântăresc până la 32 kilograme fiecare.

„A fost clar că performanța noastră operațională nu a îndeplinit așteptările clienților noștri sau standardele pe care le așteptăm de la noi înșine... Așa am făcut și în trecut în perioadele aglomerate, aproximativ 200 de angajați ai sediului central au ajutat în aeroporturi în perioadele de vârf ale călătoriilor, începând cu Paștele”, a declarat un purtător de cuvânt al Qantas pentru BBC.

Qantas s-a numărat printre companiile aeriene afectate puternic de pandemie. În noiembrie 2020, Qantas a externalizat peste 2.000 de joburi ale personalului de la sol, pe lângă alte mii de reduceri de locuri de muncă pe care le anunțase deja, într-un efort de a-și limita pierderile financiare. Luna trecută, compania aeriană a oferit scuze după ce pasagerii s-au plâns de întârzieri și de bagaje lipsă.

Australia a avut printre cele mai stricte restricții de călătorie Covid din lume, inclusiv pentru proprii cetățeni, și a început să ridice controalele abia în noiembrie 2021.

(sursa: Mediafax)