Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Bucureștean care s-a aventurat pe munte, salvat după 4 ore

Potrivit Salvamont Bușteni, bărbatul de 53 de ani, din București, a fost salvat duminică după ce a plecat din Bușteni spre Cascada Urlătoarea.

„De acolo însă, s-a gândit că poate să ajungă și sus, pe munte. A urcat deasupra cascadei și a urmat firul principal spre Comorile Clăii. După mai bine de o oră, timp în care a tot încercat să găsească o cărare, s-a blocat pe versantul sudic din Peretele Clăii. Când și-a dat seama că nu mai poate să coboare, a sunat după ajutor”, spun salvamontiștii.

Salvamontiștii l-au căutat mai bine de două ore, pentru că bucureșteanul nu știa să folosească serviciul de localizare de pe telefon și nici nu știa unde se află.

Intervenția a durat circa patru ore și s-a terminat cu bine.

(sursa: Mediafax)