Romania
This article was added by the user . TheWorldNews is not responsible for the content of the platform.

Bihorean prins la volanul unei mașini conducând fără permis și cu o alcolemie de peste 1.7mg/l alcool pur în aerul expirat

În perioada 5 – 7 august, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au desfășurat ample acţiuni pe şoselele bihorene.

Scris de Vlad Chelaru - În perioada 5 – 7 august, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au desfășurat ample acţiuni pe şoselele bihorene.

”Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, au fost aplicate 317 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 139.500 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 38 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șapte certificate de înmatriculare” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.

Aproape de comă alcoolică, oprit de polițiști pe o stradă din Oradea

Duminică, 7 august, în jurul orei două noaptea, pe strada Matei Corvin din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Roșiori, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,73 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri orădeni.

Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Sâmbătă, 6 august, în decursul serii, pe drumul județean 764, pe raza localității bihorene Aștileu, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot sâmbătă, 6 august, la ora 01.33, pe drumul comunal 179, în localitatea bihoreană Telechiu, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un bărbat din localitatea Aleșd, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, duminică, 7 august, în jurul orei 9 dimineața, pe drumul comunal 179, în localitatea bihoreană Telechiu, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din Vișeu de Sus, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Citiți principiile noastre de moderare aici!